Magistrații Tribunalului Prahova, instanță pe rolul căreia se află dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 35 de milioane de euro în care au fost trimiși în judecată Marcel Păvăleanu, dar și mai mulți oameni de afaceri, au decis, luni, să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar pentru 12 dintre inculpați.
Astfel, conform soluției publicate pe portalul instanțelor, magistrații au dispus cercetarea sub control judiciar pentru Marcel Păvăleanu, Cecilia Stroe, Emilia Loredana Dobre, Victoria Enică, Elena Giluela Ștefănescu, Dragoș Ioan Ionescu, Nicolae Onea, Gheorghe Soare, Costin Gabriel Mușat, Marian Răducu Țărîndă, Andrei Costin Țărîndă și Bogdan-Ionuț Șerban.
Unii dintre aceștia sunt oameni de afaceri ale căror firme au contracte cu autoritățile din Prahova, firmele lor fiind de asemenea inculpate în dosar.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată de procurori în termen de 48 de ore.
În acest dosar mai sunt inculpați Răzvan Alexe, urmărit penal în dosarul de corupție al președintelui Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, și al fiului acestuia, Vlad Cosma, precum și omul de afaceri prahovean Ion Dumitru, cercetat în libertate.
În luna martie, procurorii Parchetului Curții de Apel Ploiești au dispus trimiterea în judecată în dosarul evaziunii fiscale și spălării de bani cu un prejudiciu estimat la 35 de milioane de euro a lui Marcel Păvăleanu și a altor 30 de inculpați, între care și 16 persoane juridice, sub acuzația de evaziune fiscală, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova.
Inițial, fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu și alte șase persoane, și anume Enică Victoria, Stroe Cecilia Cristina, Șerban Bogdan Ionuț, Ștefănescu Elena Giluela, Corneliu Popa și Emilia Loredana Dobre, au primit mandate de arestare preventivă în luna octombrie a anului trecut sub acuzațiile de evaziune fiscală și spălare de bani.
Ulterior, alte șase persoane, administratori ai unor societăți comerciale, au fost arestate în acest dosar. Conform procurorilor, Ionescu Dragoș Ioan, Onea Nicolae, Țărîndă Marian Răducu, Soare Gheorghe, Țărîndă Andrei Costin și Mușat Costin Gabriel sunt urmăriți penal pentru evaziune fiscală, spălare de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
La începutul lunii februarie a acestui an, Stroe Cecilia Cristina, Dobre Emilia Loredana, Enică Victoria și Ștefănescu Elena Giluela au fost eliberate din arestul IPJ Prahova și plasate în arest la domiciliu. Ulterior, Tribunalul Prahova a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu și pentru ceilalți nouă inculpați în dosarul evaziunii de 35 de milioane de euro, respectiv Marcel Păvăleanu, Nicolae Onea, Dragoș-Ioan Ionescu, Costin-Gabriel Mușat, Marian-Răducu Țărândă, Andrei Costin Țărândă, Bogdan-Ionuț Șerban și Gheorghe Soare, Corneliu-Ciprian Popa.
Din probele administrate în cauză, există indicii că inculpații din dosarul evaziunii cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro au desfășurat, în perioada 2012 – 2013, operațiuni comerciale nereale, cu societăți de tip fantomă, operațiuni pe care le-au înregistrat în contabilitatea societăților pe care le administrează, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitului datorat bugetului consolidat al statului.